cel mai de hating sait

Tag Archives: Job-uri

Cine/ce joburi mai oferă?

Zilele astea mi-am clătit ochii pe ceva site-uri de recrutare. M-am uitat informativ să văd cam cum stă treaba și pot să zic că mai nimic nu s-a schimbat față de acum doi trei ani, când era plin de anunțuri cu fel și fel de locuri de muncă, fiecare firmă avea câteva zeci de posturi libere, dar în realitate nici măcar nu aveau nevoie de personal.

Se întâmplă niște fenomene, unele din ele sunt confirmate altele nu. Cert e ca am auzit zvonuri precum că sunt companii care aplică un fel de strategie de marketing astfel încât să dea impresia de dezvoltare. Deși nu au nevoie de personal, sau au nevoie de mai puțini oameni decât trec în anunț, ei preferă să dea impresia că recrutează personal într-una. Spre exemplu există companii care plătesc anunțuri sponsorizate de luni întregi și au mii de aplicanți fiecare job. Și să nu-mi spună careva că nu-ți găsești 10 oameni în juma’ de an. Dacă chiar ai nevoie de ei.

Altă tipologie mai este și angajarea „în probă”, întâlnită în general la job-urile în vânzări. Mai exact se întâmplă să aplici la un job și să te sune, să te cheme la interviu și să-ți spună că trebuie să stai în probă o lună două ca să le demonstrezi că poți să vinzi și astfel să îndeplinești un target aproape imposibil. Timp în care vei primi un salariu „de probă”, evident mult mai mic decât cel promis în descrierea job-ului și dacă îndeplinești target-ul îți mai dau niște bani. Dar dacă vinzi 19 produse și target-ul e 20 o iei prin dos. Ăsta fiind un caz fericit, pentru că am auzit povești cum că au muncit oamenii doar pentru target, cu alte cuvinte dacă nu vindeai cât vor ei nu primeai niciun leu, în timp ce ei făceau profit pe spatele tău.

După trecerea perioadei de probă mulți angajatori găsesc scuze ca să te poată da afară. Pentru că le convine ca decât să-ți dea ție salariu, asigurare, impozit, etc. mai bine aduc alți proști pentru care să nu plătească nimic, nici măcar salariu, asta dacă nu alegi să pleci tu singur. Și totul e legal, pentru că astea sunt politicile lor pe care tu le-ai acceptat atunci când ai semnat contractul, de asemenea și legislația din România le facilitează țeapa.

Personal întotdeauna am evitat anunțurile sponsorizate din partea companiilor care oferă marea cu sarea și te numesc manager sau specialist în vânzări dar nu te plătesc cu mai nimic. Iar totul se aseamănă cu ideea de MLM, deși toți neagă asta pentru că legal vorbind felul în care procedează ei nu se încadrează în categoria MLM, asta fiindcă că nu îți cere nimeni bani ca să intri în firmă. Dar procedura și felul în care NU poți avea o teoretică ascensiune se mulează perfect.

În general studenții sau tinerii debutanți sunt ținta acestor companii, ei fiind încântați de faptul că au o muncă de birou și nu au pretenții salariale la fel de mari comparativ cu o persoană care are cheltuieli existențiale mai mari. Și uite așa fac unii patronei burta mare bătându-și măciuca de angajați, fără probleme și perfect legal.

Job-uri în vânzări. Cum ne propune Kirby!

Ce înțeleg eu printr-un job ca agent de vânzări: Continue reading