
ieși în plm.
Tag Archives: imobiliare
2016 și cocălăreala imobiliară
Anul care nu face excepție de la căderea liberă a pieței imobiliare. Piață care din punctul meu de vedere nici n-are de ce să crească și reflectă cel mai bine nivelul economiei și al puterii de cumpărare Românești.
O prăpastie, în ciuda bulei de hipsteri care cred că lucrurile se îndreaptă către ceva bun, realitatea fiind contrarie.
Urmăresc site-urile de imobiliare de câteva luni fiindcă mă uit după un apartament, și sunt aceleași anunțuri obosite, aceleași texte și poze cu care merg de luni întregi. Și am ferma impresie că nu se mai vinde nicicum altfel decât prin prima casă, care după părerea mea este cea mai mare idioțenie. Îți faci un credit pe 30 de ani pentru un imobil pe care nu o să-l mai vrea nimeni atunci. Oamenii sunt reticenti acum cu imobilele construite înainte de 1980, de ce n-ar fi la fel în 2050 vis a vis de un imobil din 2015?
Practic prima casă este tot o chirie, doar că ai senzația că rămâi cu ceva la sfârșit, dar de fapt nu rămâi cu nimic, decât cu iluzia că munca ta de o viață valorează ceva. Iluzie pe care ți-o vinde banca atunci când îți semnezi dosarul de sentință la sclavie.
Că bani cash nu sunt. Câți mai au în România 40.000 – 60.000 cash pe praful ăsta?
Cât despre agenții imobiliari, au aceleași texte, scuze și manele de doi lei de care s-a săturat toată lumea. Dar aparent sacul de oligofreni n-are fund, iar mizeriile de tehnici de vânzare prind la ei. Că altfel nu-mi explic de ce agenții imobiliari nu se opresc din mâncat câcat. Și fiindcă sunt băiat de comitet vin în ajutorul vostru cu o listă a celor mai frecvente minciuni și țepe imobiliare:
-
- 3 minute de metrou – Asta este una din cele mai oridinare minciuni pe care o poate spune un agent imobiliar, în special la construcțiile noi de la mărginimile Bucureștiului(în special pentru Berceni & co). În realitate când ajungi la fața locului descoperi că metroul e la aproape doi km de locație iar ca să ajungi pe jos până la metrou trebuie să faci un triathlon. Mai exact să poți să fugi de câinii maidanezi(da, încă sunt maidanezi în mărginimi), să poți să faci asta pe teren accidentat și prin bălți.
- Pozele false – Dai click pe anunț, vezi pozele, după care îl suni pe individ și auzi ”- Aaa, păi pozele au doar caracter informativ, nu am poze reale de la locație.” Ăsta este unul din momentele când cocalarul nu merită decât să-l înjur și să închid telefonul în nas. Nu înțeleg ce fac cârnații ăștia pentru comision, practic nu fac nici măcar poze. Mai există varianta în care construcția nici măcar nu există sau nu este adusă la stadiul prezentat în anunț. Sau mai sunt și agenții care urcă poze făcute cu telefonul fix în 1944 la o rezoluție de 60×40.
- Anunț în întregime fals – ”- Îmi pare rău dar imobilul s-a vândut, dar am altceva dacă vă interesează”. Asta în condițiile în care anunțul este pus acum două ore. Îi spui retardului că minte cu nerușinare și apoi te lovește ”- Aaa, înseamnă că l-a pus colega că nu știe, e nouă. Dar v-am spus, că avem altele disponibile.” În termini imobiliari șmecherești și golănești dă București practica asta se numește cârlig. O tehnică mizeră de a face telefonul să sune folosindu-te de anunțuri false.
- Finisaje sau mobilier LUX – LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. Asta înseamnă că gresia aia maro de 12 ron mp, o cadă mai mare, parchetul cel mai ieftin și cartonul vopsit alb de pe pereți nu înseamnă LUX, țăranilor. Nici măcar mobila de Ikea nu e lux. Sunt cele mai ieftine finisaje pe care le poți găsi, cocalare, nu lux. Habar n-ai ce e ăla lux și aduci cuvântul la cea mai joasă speță a lui. Ce vindeți voi se poate traduce în strict necesar, nu lux. Iar anunțul corect ar suna așa ”Vând apartament, totul nou, finisat la strictul necesar.”
- Parcare gratuită sau inclusă în preț – Atenție: Când vedeți asta întrebați dacă se trece în proprietate locul de parcare, o să vedeți că nu, că povești. Doar după insistențe se poate face.
- Vor exista foarte curând: asfalt, zone verzi, pișcină, alei, copaci, extraterestrii – Dacă nu le vezi când mergi la vizionare este foarte probabil să nu se mai facă niciodată. Investitorul când vede că vinde nu mai face nimic ca să aibă profit mai mare. Sunt atâtea cartiere rezidențiale care au rămas fără asfalt și la 5 ani de la finalizarea proiectului arată la fel ca atunci când era șantier. Ba mai mult, unii nici măcar n-au finisat scara interioară.
Iar gibonii ăștia de agenți habar n-au să vândă, n-au niciun fel de calificare și sunt puși doar pe tras țepe, pe ars oamenii cu diverse nimicuri. Profiturile la apartamentele noi sunt imense, singurul criteriu de alegere a materialelor și a muncitorilor cu care se lucrează fiind prețul. Cel mai ieftin.
Cineva care cunoaște piața mai bine îmi spunea că un bloc întreg, nou, în berceni(nu dau nume) a costat 240.000 de euro finisat, și sunt vreo 22 de apartamente de 2 și 3 camere. Mă rog, bănuiesc că pui plus costul terenului și altele. Oricum un scor foarte de mic față de prețul de vânzare. Și mă întreb, despre ce lux vorbim când pe constructor l-a costat maxim în 15.000 apartamentul pe care ți-l vinde ție la 45.000?
Se construiește românește. Căscați ochii.

sursa cugetliber.ro