ieși în plm.

Paul Maior: cum să trăiești din fraierit studenți să investească în crypto

Am avut un conflict pe profilul de Facebook al acestui haiduc al bursei, după ce un amic de-al meu a dat share unei postări scrise de Paul Maior, într-un sens peiorativ, desigur.

Am comentat civilizat, am încercat să port un dialog, fără să realizez că tipul deja avea spume la gură. Aparent așa e el, ori din ceva frustrări, ori de la steroizi or shit că pare genul de epilat care ar băga. Dar nu-i asta treaba mea, n-am de gând să fac asumări în cele ce urmează ci doar să analizez concret cu ce se ocupă tipul ăsta.

Paul Maior e genul de caracter dăunos al internetului care atunci când rămâne fără argumente înjură, crezând că astfel poate să câștige o discuție în contradictoriu. Nu ai cum să duci o discuție în care nu-i dai dreptate, e ca și cum ai juca șah cu un porumbel, nu înțelege jocul, mutările, se suie pe tablă cu labele și dărâmă piesele, trage și un găinaț și crede că a câștigat.

Mai mult, ca orice user pizdificat al facebookului, șterge ce nu-i convine din comentarii și le lasă doar pe alea care îl avantajează, după ce-ți dă block. M-am așteptat la asta, că n-ar fi Paulică singurul gibon cu care am avut conflict, așa că am făcut ceva screenshot-uri în caz că șterge, asta ca să putem râde și mai târziu.

Ok, n-am să stric un articol pentru un căcat de discuție cu un goguț random de pe net. M-a împins curiozitatea să văd cine e acest Paul Maior și cum funcționează el, și m-am apucat să caut și în 5 minute am găsit următoarele:

Aparent e ceva auto-proclamat investitor la bursă care ajută oamenii să facă mulți bani cu investiții mici, care probablil a văzut de vreo 15 ori Wolf of Wall Street iar acum se masturbează la diverse secvențe din film și se crede Jordan Belfort.

Are un profil personal de Facebook cu aproape 1500 de followers, engagement sub o,1%. Cum am aflat asta? Am pus link la un articol de pe blogul asta și a luat fix 4 click-uri. Unul fiind de la el.

Are alte două pagini una cu 1300 și ceva, alta cu 3000 – reach organic de tot râsul și engagement inexistent, are cel mult 4-5 like-uri la ce postează.

Probabil a ajuns la cifrele astea cu likes și follows cumpărate de pe Fiverr sau Warriorforums, în limita bugetului disponibil – $10.

Apoi i-am căutat numele pe Google, tipul are și blog de finanțe și investiții. Al doilea cel mai citit articol de pe blog este despre cum să te fuți. Un lucru esențial în piața de capital.

paul maior

Are și comentarii la articole. Vă rog, nu râdeți.

Omul în 2018 încă își mai îndeamnă cei 4 cititori să investească în crypto și ICO-uri. În condițiile în care în 2017 peste 80% din ICO-uri au fost țepe.

Mai are un site, maiorinvestments.ro care e lipsit de conținut dar plin de link-uri și bannere de afiliere la diverse platforme de trading din care jumulește comisioanele alea minuscule de la puștii pe care îi prostește să bage bani lucruri pe care nu le înțelege de fapt. Îl interesează doar comisionul pe care îl ia din banii pe care îi pierd cei ce pun botul la ‘oportunitățile’ lui.

Am găsit și profilul lui de trading de pe eToro, unde investițiile lui Paul Maior arată cam așa:

Dar Paul nu se oprește aici, are și canal de Youtube unde găsim o amestecatură de materiale în care el se străduiește să fie amuzant și apariții pe la televiziuni gen OTV, de care n-a auzit nici pulea. De unde aflăm cu stupoare că deși este un milionar under 30, Paul locuiește într-un apartament în Reghin, nu Manhattan. Și conduce o mașină de 6-7k. Probabil ambele pe numele părinților care au deținut o fabrică de șosete, Mondex, un business palpabil și respectabil de altfel. Păcat că a intrat în faliment.

Pe lângă cele menționate mai sus am mai găsit despre Paul Maior și ceva articole pe siteuri de prestigiu, printre ele și unele a lui Vasile Manu. Unde ori și-a scris singur laudele ori probabil a plătit sume importante, 50-100 de lei pentru awarness.

Case closed.

4 Comentarii

  1. Acum mulți ani, fura articole de pe mujo.ro și le punea pe fashionlife.ro după ce modifica linkurile de afiliere și băga codul lui de afiliat.
    Discuțiile cu el au fost halucinante, efectiv n-ai cu cine.

    1. Mare caracter.

  2. Am vazut ca posteaza pe un grup ROMANIA, grup controlat de us24 si propaganda prorusa si am incercat sa citesc un articol de-al lui in care am recunoscut stilul de „baetas” suparat si irascibil adoptat de unii ca sa-si ascunda lipsa de cunostinte, dupa o cautare pe goagle am ajuns pe blogul tau. Super articolul 😀

  3. Exact acelasi lucru am patit si eu cu el ieri, si nu mi-a venit sa cred ce caracter 0 ii .
    A avut urmatoarea postare :
    „Vad multa lume disperata ca nu merge #ING-u, ca e picat siteul, aplicatia si ca nu merg card-urile! Foarte bine! (y)

    Poate asa va invatati sa terminati cu cretinismele moderne de fatalai si ametite care o ard cu „eu nu am deloc cash, folosesc doar carduri” … si va invatati sa va tineti TOT TIMPU ceva bani acasa pentru urgente ! Ca nu se stie niciodata …”

    Am citat „cretinismele moderne de fatalai si ametite” si am zis sa o ia mai usor, si am zis ca eu folosit cardul in ziua respectiva, iar aplicatia am verificat-o si mergea .

    Raspusul lui a fost ca sa imi suflu mucii inainte sa ii zic lui sa o ia mai usor si ca nu tragem de sireturi .
    Am raspuns ca nu consider ca e necesar sau a ajuns mare vedeta acum . A raspuns „nu vedeta, ci suficent de barbat ca sa iti iau tupeul in p…” . NU m-am coborat la nivelul lui de limbaj si am luat in ironie raspunzandu-i „Ce mai vorbe, esti un ‘barbat’ adevarat. Bravo, esti tare!”.
    Bineinteles ca apoi el a sters conversatia cum spuneai si tu .
    Am ramas dezgustat cum cineva care pretinde ca este mentor, oferta coaching, faci recomandari de carti etc are un caracter jegos si egal cu 0 .

Comentezi?