2016 și cocălăreala imobiliară

Anul care nu face excepție de la căderea liberă a pieței imobiliare. Piață care din punctul meu de vedere nici n-are de ce să crească și reflectă cel mai bine nivelul economiei și al puterii de cumpărare Românești.

O prăpastie, în ciuda bulei de hipsteri care cred că lucrurile se îndreaptă către ceva bun, realitatea fiind contrarie.

Urmăresc site-urile de imobiliare de câteva luni fiindcă mă uit după un apartament, și sunt aceleași anunțuri obosite, aceleași texte și poze cu care merg de luni întregi. Și am ferma impresie că nu se mai vinde nicicum altfel decât prin prima casă, care după părerea mea este cea mai mare idioțenie. Îți faci un credit pe 30 de ani pentru un imobil pe care nu o să-l mai vrea nimeni atunci. Oamenii sunt reticenti acum cu imobilele construite înainte de 1980, de ce n-ar fi la fel în 2050 vis a vis de un imobil din 2015?

Practic prima casă este tot o chirie, doar că ai senzația că rămâi cu ceva la sfârșit, dar de fapt nu rămâi cu nimic, decât cu iluzia că munca ta de o viață valorează ceva. Iluzie pe care ți-o vinde banca atunci când îți semnezi dosarul de sentință la sclavie.

Că bani cash nu sunt. Câți mai au în România 40.000 – 60.000 cash pe praful ăsta?

Cât despre agenții imobiliari, au aceleași texte, scuze și manele de doi lei de care s-a săturat toată lumea. Dar aparent sacul de oligofreni n-are fund, iar mizeriile de tehnici de vânzare prind la ei. Că altfel nu-mi explic de ce agenții imobiliari nu se opresc din mâncat câcat. Și fiindcă sunt băiat de comitet vin în ajutorul vostru cu o listă a celor mai frecvente minciuni și țepe imobiliare:

    1. 3 minute de metrou – Asta este una din cele mai oridinare minciuni pe care o poate spune un agent imobiliar, în special la construcțiile noi de la mărginimile Bucureștiului(în special pentru Berceni & co). În realitate când ajungi la fața locului descoperi că metroul e la aproape doi km de locație iar ca să ajungi pe jos până la metrou trebuie să faci un triathlon. Mai exact să poți să fugi de câinii maidanezi(da, încă sunt maidanezi în mărginimi), să poți să faci asta pe teren accidentat și prin bălți.
    2. Pozele false – Dai click pe anunț, vezi pozele, după care îl suni pe individ și auzi ”- Aaa, păi pozele au doar caracter informativ, nu am poze reale de la locație.” Ăsta este unul din momentele când cocalarul nu merită decât să-l înjur și să închid telefonul în nas. Nu înțeleg ce fac cârnații ăștia pentru comision, practic nu fac nici măcar poze. Mai există varianta în care construcția nici măcar nu există sau nu este adusă la stadiul prezentat în anunț. Sau mai sunt și agenții care urcă poze făcute cu telefonul fix în 1944 la o rezoluție de 60×40.
    3. Anunț în întregime fals – ”- Îmi pare rău dar imobilul s-a vândut, dar am altceva dacă vă interesează”. Asta în condițiile în care anunțul este pus acum două ore. Îi spui retardului că minte cu nerușinare și apoi te lovește ”- Aaa, înseamnă că l-a pus colega că nu știe, e nouă. Dar v-am spus, că avem altele disponibile.” În termini imobiliari șmecherești și golănești dă București practica asta se numește cârlig. O tehnică mizeră de a face telefonul să sune folosindu-te de anunțuri false.
    4. Finisaje sau mobilier LUX – LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. Asta înseamnă că gresia aia maro de 12 ron mp, o cadă mai mare, parchetul cel mai ieftin și cartonul vopsit alb de pe pereți nu înseamnă LUX, țăranilor. Nici măcar mobila de Ikea nu e lux. Sunt cele mai ieftine finisaje pe care le poți găsi, cocalare, nu lux. Habar n-ai ce e ăla lux și aduci cuvântul la cea mai joasă speță a lui. Ce vindeți voi se poate traduce în strict necesar, nu lux. Iar anunțul corect ar suna așa ”Vând apartament, totul nou, finisat la strictul necesar.”
    5. Parcare gratuită sau inclusă în preț – Atenție: Când vedeți asta întrebați dacă se trece în proprietate locul de parcare, o să vedeți că nu, că povești. Doar după insistențe se poate face.
    6. Vor exista foarte curând: asfalt, zone verzi, pișcină, alei, copaci, extraterestrii – Dacă nu le vezi când mergi la vizionare este foarte probabil să nu se mai facă niciodată. Investitorul când vede că vinde nu mai face nimic ca să aibă profit mai mare. Sunt atâtea cartiere rezidențiale care au rămas fără asfalt și la 5 ani de la finalizarea proiectului arată la fel ca atunci când era șantier. Ba mai mult, unii nici măcar n-au finisat scara interioară.

Iar gibonii ăștia de agenți habar n-au să vândă, n-au niciun fel de calificare și sunt puși doar pe tras țepe, pe ars oamenii cu diverse nimicuri. Profiturile la apartamentele noi sunt imense, singurul criteriu de alegere a materialelor și a muncitorilor cu care se lucrează fiind prețul. Cel mai ieftin.

Cineva care cunoaște piața mai bine îmi spunea că un bloc întreg, nou, în berceni(nu dau nume) a costat 240.000 de euro finisat, și sunt vreo 22 de apartamente de 2 și 3 camere. Mă rog, bănuiesc că pui plus costul terenului și altele. Oricum un scor foarte de mic față de prețul de vânzare. Și mă întreb, despre ce lux vorbim când pe constructor l-a costat maxim în 15.000 apartamentul pe care ți-l vinde ție la 45.000?

Se construiește românește. Căscați ochii.

sursa cugetliber.ro
sursa cugetliber.ro

Pokemon GO: The game changer

Deși mie personal nu-mi place, trebuie să recunosc că Pokemon Go tinde să fie un concept nou care a picat fix la momentul potrivit, când oamenii simțeau deja nevoia unei schimbări în materie de jocuri.

Atenție! Următoarea scriere conține romgleză la greu.

Tematica jocului este una făcută să înghită un target enorm de populație. Felul în care este promovat, dar cât și conceptul în sine sunt geniale. Iar din punct de vedere al unui business Pokemon Go este un joc făcut să vândă.

Mie personal nu-mi place tematica jocului, pokemoni. Ce căcat sunt pokemonii? Aaa, stai că fost un serial de desene animate pe care l-am văzut la un moment dat în copilărie, acum mai bine de 15 ani. Mi-a părut interesant poate atunci, mă uitam că nici nu prea aveam multe alternative(am crescut fără internet acasă până pe la 14 ani). Iar dacă mă pui acum să mă uit o să mi se pară o mizerie sinistră, și nici nu mă face să mă întorc cu mintea în copilărie. De-asta spun că maximul de vârstă până la care poate să-ți placă povestea cu pokemonii ar trebui să fie 19 ani, asta cu indulgență. Dar nu e. De aceea zic că notorietatea nu se datorează deloc poveștii, ci celor două aspecte pe care le-am spus, gameplay și marketing. Plus alte lucruri, în fine nu dezvolt, dar:

Pentru cine nu știe, înainte de Pokemon GO a fost Ingress. Un fail sub un concept de gameplay similar ca și pokemonii, făcut tot de Niantic inc. Ingress n-a mers pentru că targeta un alt segment de populație cu povestea, era mult prea nișat să zicem. Poate și greuț de înțeles.

Ce este extraordinar la jocul ăsta este faptul că te scoate din casă. Trebuie să ieși afară musai ca să-l joci, un feature pe care 99% din jocuri nu îl au. A doua este că poate implica socializare, IRL. Este pentru prima oară în istorie când un joc virtual scoate un număr atât de mare de oamenii la joacă, afară.

Genială este agenția de marketing. Care a folosit mai mult elemente de growth hacking, cum le mai spune în noul marketing digital. Au copt câteva evenimente ieșite din comun/bizare pe care le-au preluat majoritatea site-urile de știri și de acolo social media a făcut ce face mai bine, a dat share la greu. Probabil că la ora asta multe evenimente sunt reale, dar la început n-au fost. Parol!

Un ajutor substanțial a venit și de la hateri. Și retarzii care au postat tot felul de mizerii. Cum domnle să meargă copii noștri cu capurile în telefoane pe stradă. Să îi calce mașina pentru un joc? Să citească micul prinț, să lase prostiile.

La mine în Facebook cel puțin, mai toți influencerii avut ceva de spus despre joc, bun sau rău nu contează, e awareness. Aparent nu găsesc nicăieri date despre numărul de mențiuni pe web și nici n-am chef să fac research că nu-mi folosește la nimic.

În schimb am găsit PokeGone, un plugin care blochează toate mențiunile despre joc, doar că ca hater nu vrei să-l blochezi ci să-l înjuri. Oricum cred că dacă s-ar găsi o cură funcțională 100% împotriva cancerului n-ar avea atâtea mențiuni.

Într-o altă ordine de idei, jocul ăsta avea până ieri 75.000.000 de descărcări în toată lumea. Au avut zile când le-au picat serverele într-una, e și de înțeles. Nu cred că se așteptau să doboare recordul la „numărul de descărcări în cel mai scurt timp” din App Store, deși cu siguranță aveau feedback pozitiv din testing

Partea proastă este că nefiind foarte challenging deja a început să piardă plajă, utilizatorii s-au plictisit repede, așa cum mi s-a întâmplat și mie. L-am instalat de curiozitate, după ce am citit tutoriale în ziare online despre cum să instalezi jocul chiar dacă nu este lansat în țară unde ai contul icloud. L-am instalat imediat cum s-a lansat, nu mi-am făcut alt cont icloud, că totuși e doar un joc iar eu am lucruri mai bune de făcut. L-am șters ulterior după aproximativ 60 de minute legate de joc.

Cu toate că un număr impresionant de oameni mari îl mai joacă, încă.

Partea bună este că Pokemon GO a creat așa un buzz încât cu siguranță dezvoltatorii mari de jocuri se vor inspira în viitor de la isprava celor de la Niantic Inc.

pokemon go

foto

UK după Brexit, cum văd eu de aici

Au trecut câteva zile și deja mai toată lumea a avut deja o părerere despre brexit. O s-o fac și eu, din ochii mei de imigrant care a tot frecventat Londra de vreo 5 ani încoace.

Pentru început nu pot spune că nu se simte ceva în aer, dar nu există nicio tensiune și nici nu există brigăzi de britanici rasiști care umblă înarmați pe străzi gata să verse sânge de imigrant. Din ce s-a văzut de la mine, tot ce a apărut în presă este mai mult tras de păr de dragul senzaționalului decât să reflecte adevărul.

Într-adevăr absolut toți vorbesc despre chestia asta, dezbate fiecare cu fel și fel de argumentele și puncte de vedere. Și probabil că brexitul încă este cel mai discutat subiect în rândul lor. Au fost și sunt foarte multe campanii de „convingere”(ca să nu zic manipulare) a populației în ambele direcții, dar:

Personal merg în continuare în puburi la meciuri și vorbesc cu britanici pe care nu-i cunosc și nu i-am mai vazut niciodată. Oameni care nu se feresc să-mi spună că au votat pentru exit, cărora le zic că sunt român și pare că nu au absolut nicio problemă cu etnia mea, ba din contră glumim și îmi pun întrebări despre cum e România și îmi spun că se gândesc la o vacanță prin Transilvania că tot mai mulți prieteni de-ai lor merg. Mă mai întreabă ce părere am despre Brexit, dacă sunt speriat, ce-o să fac în continuare, etc.

Nu am văzut și nici auzit de la nicio cunoștință de vreo manifestare xenofobă pe undeva. Probabil că au existat și încă există cazuri izolate, dar nu cred că acestea sunt alimentate prea mult de Brexit, cred mai degrabă că cei care au înclinații xenofobe le manifestau și înainte poate chiar la fel de mult.

Apoi îl mai avem și pe Barry, instalatorul nostru care acum ne izolează termic niște țevi de căldură care trec pe lângă pat produc mega deranj. Într-o altă ordine de idei, primăria a decis să țină căldura pornită în Iulie, deși toți vecinii spun că se pierd bani/energie aiurea.

Barry a fost de două ori pe aici și mai vine odată Marți ca să termine de vopsit peretele. Este fix genul de British de 60 de ani din mama brit și tată brit, cu bunici si caine brit. Barry a votat pentru exit din cauza imigranților și a corporațiilor care sunt înfipte prea mult în economie, au ajuns să aibă o bucată mult prea mare din piață și distrug afacerile mici.

Mi-a spus că nu are o problemă cu imigranții că vin și muncesc aici, dar și-ar dori ca aceștia să nu mai accepte orice salariu fiindcă din cauza lor angajatorii s-au obișnuit să plătească salariu minim pe economie pentru orice, chiar și dacă sunt muncitori calificați, că doar are balta pește. Românii, Bulgarii și Polonezii acceptă orice plată, uneori chiar și sub minimul pe economie.

Imigranții trimit în țările lor bani și astfel susțin economiile locale dând afară bani din UK. Poate, dar mie mi se pare un argument nu prea bine ancorat în realitate. Țara asta a devenit foarte scumpă, și îți cam ia înapoi tot ce îți dă. Depinde și ce faci totuși, acum iau în discuție clasa socială de jos, muncitori necalificați, etc. Cam acesta este de obicei profilul imigranților din păcate.

Iar ca o paranteză, dacă decizi să trăiești aici și să rămâi, o duci decent spre bine indiferent ce activități faci. Dar dacă vrei să strângi bani și să trimiți acasă înseamnă să nu mai ieși nicăieri, să nu-ți cumperi nimic și să mănânci doar ce e mai ieftin. Din păcate cam așa arată stilul de viață al românului aici.

O altă problemă sunt cei care vin aici special pentru a cere ajutoare sociale. Nu sunt foarte mulți în situația asta dar mi-a spus că el muncește pentru a le asigura ajutoarele și că nu-i mai convine povestea asta. A fost foarte simplu să-i găsesc un contra-argument, că oricum toți care muncim aici plătim taxe pentru ei, indiferent de ce nație suntem. N-a mai adăugat nimic.

Apoi mi-a spus de corporațiile care înghit tot ce înseamnă small business, mi-a dat și câteva nume de bănci și servicii dar aleg să nu le scriu. Mi-a spus că fiica lui lucrează într-o astfel de corporație în Canary Wharf, conduce o mașină fancy și are salariu foarte bun. Mi se pare că se contrazice singur, mai devreme puțin spunea altceva. Din nou tace.

Și ca să închei, cred că cei care au votat să rămână în UE cred că au făcut-o mai mult în numele multiculturalismului, ci nu din prisma vreunei rațiuni economice sau politice puternice. Au votat IN pentru că au crescut și s-au obișnuit să trăiască cu oameni de alte naționalități în jur. Majoritatea lor fiind tineri de până în 40 de ani.

Concluzia mea este că englezii vor într-un final să o ducă mai bine, pentru că munca a devenit grea, lungă și pe bani puțini. Iar motivul principal al celor care au votat exit este unul economic mai mult decât xenofob.

Cum rezolvi problema taximetriei în București

Că tot este main stream acum problema cu taximetria, am eu o idee simplă care are potențialul să rezolve marile probleme din domeniu.

Primăria să dezvolte o aplicație de smartphone care să fie folosită pe de o parte de șoferi, cât și de clienți. Aplicația să le fie obligatorie șoferilor dar nu clienților, și să dețină următoarele calități:

  1. Numele ambilor, șofer și călător. De asemenea numărul licenței și cel de înmatriculare. Cât și o posibilitate de contact între ei.
  2. Clientul să poată face comandă la taxi prin aplicație și să poată să plătească cu cardul, fix ca la Uber sau alte servicii de transfer.
  3. Un sistem de rating al calității serviciului. Stele pentru comportamentul șoferului, felul cum conduce, curățenia mașinii și eventual comentarii. Făcută o medie a celor trei și rezultatul lor să definească viitorul taximetristului sau a deținătorului licenței.
    Un posibil argument contra: Nu toți au smartphone. Nici nu trebuie fiindcă un procent foarte mare de populație are, iar feedbackul lor poate fi considerat suficient de relevant pentru a crea o opinie pertinentă.

Există astfel de aplicații pe piață deja, nu trebuie decât adaptate și făcute obligatorii prin lege. Iar după ce ai obținut un serviciu de calitate, umbli liniștit și la prețuri.

Aah, și pe lângă asta ar mai trebui să încetați să vă mai prefaceți că nu știți cum dispeceratele care operează în București dau curse mașinilor de Ilfov.

Cum sună doamna primar?

Anglia nu mai este un loc sigur, DACI LIBERI, APĂRAȚI-VĂ!

Haosul s-a instalat pe străzile Angliei, huligani cu arme în mână ucid cu sânge rece imigranții nevinovați care au venit aici să câștige o pâine amară.

Dacă cineva se opune oricărei cereri din partea trupelor de comando britanice, este asasinat pe loc. Acești paramilitari foarte bine antrenați în subsolurile pub-urilor și sunt extrem bine pregătiți și devin violenți cu oricine refuză să părăsească țara.

Oana Alexandra Gorcea, o fiică de dac liber măritată cu un polonez și stabilită de 13 ani în Londra la 130 de km a pățit-o pe pielea ei. Ea ne povestește cum a fost abuzată și trimisă acasă de către prietenii ei de 10 ani și cum a găsit căcat în cutia poștală și a crezut că e ruj.

Mai multe informații găsiți la Digi24, ProTV, și alte ziare inclusiv străine care au preluat orbește fără să verifice sursa celor prezentate.

Lăsând miștourile la o parte dar din tot ce am citit nu pun la îndoială neapărat existența acestei persoane, cât pun la îndoială întâmplările relatate. Mi se pare manipulare și instigare de cea mai joasă speță, d-aia unsă cu harneală de Ferentari și salariu de 900 ron la CanCan.

Când ascult interviul luat de Digi24 pot să jur că doamna Oana Gorcea citește de pe ceva tot ce spune. Și tare sunt curios dacă femeia asta poate aduce măcar o singură dovadă despre ceea ce spune că s-a întâmplat, că tot suntem în 2016 și filmăm orice căcat, de ce nu și pe ăla găsit în cutia poștală?

Într-o altă ordine de idei, eu locuiesc în Londra și am cunoștințe destule în UK. Cazul Gorcea este primul de care am auzit, și probabil ultimul. Sigur că există rasiști și că s-au întâmplat câteva cazuri izolate, dar nu-s nici măcar cum se întâmplă zilnic acte de xenofobie în România. Iar să ajungi să spui astfel de cuvinte este dezinformare, în niciun caz jurnalism.

Aici a ajuns presa românească, fabrică scandaluri și li se rupe dacă produc ură între comunități pentru click-uri. Este degradant.

Aveam o părere bună despre Digi24, dar în ultima perioadă au luat-o rău la vale cu calitatea conținutului. Ușor dar sigur devin un alt post de manipulare a proștilor, nu unul corect și coerent care educă pulimea. Au început totuși bine, acum doi ani când nu cântau manele.

oana gorcea

 

Cum se zboară la low cost în 2016

Londra – București și retur, probabil cel mai popular zbor pe care il are Wizz Air și celelalte companii low cost, habar n-am. În fine, articolul ăsta este departe de a fi un studiu pe tema asta.

Ora 10am, ajung pe Luton. Mai este o oră și jumătate până la decolare, porțile nu-s încă deschise. În 10 minute se afișează zborul cu îmbarcare la poarta 14. În drum spre poartă o semi-mamaie, cu bagaj de mână o sacoșă de rafie se varsă în încercarea ei de a ajunge cât mai repede la poarta de îmbarcare. Am stat puțin pe gânduri dacă să o ajut să se ridice sau să o las să se chinuie, a reușit singură cât ai clipi și a revenit în cursa spre poarta de îmbarcare.

Zborul era programat la ora 11.30am, este 11.20 iar îmbarcarea nu a început încă. Miroase puțin a mort, mă auto-încurajez că nu-s atât de ghinionist să se așeze decedatul cumva lângă mine. 11.35am – suntem anunțați că zborul este întârziat, nu se știe de ce și cât durează, ni se mulțumește că avem răbdare, ca și cum am fi avut de ales. Mă gândeam că poate explodează ceva să am și eu ceva interesant să scriu pe blog, nu prostiile astea.

11.50am – Un flăcău cu pantaloni de trening pe care scrie mare Nike, ochelari de soare și geacă de piele – încearcă să-i explice tipei care scanează biletele nemulțumirea lui, în Engleză. O face pe un ton agresiv, nu cred că a înțeles cineva ceva. La următoarea propoziție tipa i-a cerut biletul, treningul a refuzat să îl dea și s-a retras rapid înapoi în coadă.

12pm – Suntem anunțați că s-a schimbat poarta din 14 în 15. Toți se îmbulzesc acum să ajungă primii la ghișeu.

12.10 – în sfârșit începe îmbarcarea. Întâi să intre în avion cei cu priority boarding, aparent jumătate din călători au priority boarding. Eu n-am avut, dar între timp a mai venit un gagiu care a început să scaneze biletele săracilor, deci ne-am îmbarcat în același timp cu cei care au avut priority. O cucoană indignată mă privea cu scârbă și murmura din buze „Săracule, sărăcie! Muie. Mori!”

12.35 – Decolăm, decedatul stă în spatele meu. Cei cu care împarte bancheta încep să tușească și să lăcrimeze. Mă gândeam să scot dracului un parfum din rucsac și să îl dau, dar e bombă ecologică. Și apoi mi-am amintit că oricum am parfumul în bagajul de cală, FUCK IT. Am blestemat tot drumul, la un moment dat am început să respir în tricou, oamenii se plâng la crew de mirosul decedatului însă nu-l pot da jos, deși omenirea n-ar fi avut nimic de pierdut.

În jurul orei 5pm aterizăm în București, pasagerii aplaudă regulamentar, își fac cruci și pupă moaște.

La Otopeni scrie că bagajele noastre sunt pe belt 3. Toată lumea se calcă în picioare în fața la rola cu bagaje. După 5 minute de așteptare vine un nene și ne spune că nu au ajuns la 3 și că sunt la 4. Mergem la 4, iau bagajele și plec acasă.

Când m-am întors am luat ceva palincă de la un prieten. Am avut două bagaje de cală și am zis să pun în fiecare câte o sticlă.

Ajung la check in, în fața mea niște băieți sunt obligați să plătească check in la aeroport fiindcă n-au biletul de îmbarcare printat pe hârtie, îl au pdf pe telefon. E noaptea minții, la Londra am văzut multă lume care să facă chestia cu pdf-ul, dar în Otopeni băiatul care taie biletele la intrare e pe modul Dumnezeu.

Mi se pare complet ironic să ai un sistem online de check in, dar Gigelul care scanează biletele să nu poată să dea un search în sistem fără a avea în mână o hârtie.

Ajung la Dumnezeu, unul din bagaje are 23,4kg celălalt are fix 14. Îmi spune că trebuie să plătesc 25 de euro fiindcă depășește greutatea de 23 de kg. În momentul ăla mă imaginam urcat peste tejghea cu el de gât, lucru pe care sper că l-a văzut și el în ochii mei. Am scos palinca din bagaj și le-am pus pe amandouă în cel de 14.

Ne-am îmbarcat la poarta 5, parcă. De aici puteai să vezi pe geam cum băieții care până nu demult au descărcat saci de cartofi din tiruri la piața obor, dau cu bagajele de pământ de mama focului.

În avion se urcă o gașcă de băieți trași la sală, epilați și plini de cobre, cruci, Isuși și dragoni pictați pe corp. Probabil mergeau la studii.

Se aude ceva manea din față, inițial am crezut că sună un telefon, dar nu. Au pus muzică. Li s-a spus să folosească ceva căști sau să închidă și au facut-o fără să comenteze.

Am decolat cu doar 5 minute întârziere și am ajuns la timp înapoi în Londra.

Tot ce îmi doream era să ajungă pălinca întreagă, și a ajuns. Prima reacție englezească fiind priceless: This is fucking poison! What? Do you want to kill me?

Na, restul nici nu mai contează, suntem la a doua sticlă.

palinca restart

 

Featured image via Micutzu.

De ce este taximetria din București o manea

Sunt câteva motive care pun presiune pe calitatea serviciului de taxi din București, deși presupun că se întâmplă și în orașele mai mici, unde tariful e mai mare… dar cursele mai scurte. Hai să vedem:

  1. Încă există taxiuri pirat – și aici nu mă refer la mașini galbene neinscripționate care așteaptă studenți naivi din provincie în Gara de Nord să le facă un tur al orașului. S-au dus vremurile alea când te suiai în taxi la gară și cereai să mergi la Victoriei și taximetristul amabil te întreba „- O luăm prin Rahova boss că e trafic?”. Nu. Mă refer la taxiurile de Ilfov care iau curse în București, prin dispecerate tot din București. Adică nu e ca și cum vin singuri în București și așteaptă la colț să prindă curse. Ei vin la București pentru că dispeceratul le dă comenzi, deși sunt în afara razei lor de acoperire. Asta se întâmplă de ani de zile iar polițiștii tratează efectul nu cauza. Adică amendează doar șoferii.
  2. Nu există absolut nicio reglementare referitoare la acordarea licențelor de șofer. Oricine poate să devină taximetrist, indiferent că are sau nu cazier, știe sau nu orașul, vorbește sau nu românește, se spală sau nu. Există totuși un examen pentru licența de transport persoane în regim de taxi, dar există și niște băieți care „te ajută” să nu mai dai examenul și să obții direct ecusonul.
  3. Tariful e foarte mic, ceea ce nu-ți permite să întreții mașina. Păi un taximetrist încasează în medie undeva la 200 de lei pe tură(poate mai mult în weekend). Din ăștia minim 25% sunt combustibilul. Apoi taxe, asigurări, dispecerat, defecțiuni, spălat, etc. Plus că dacă mai are și probleme în viață de genul că trebuie să mănânce sau să plătească chirie, situația devine nasoală. Și poate să fie și mai nasol fiindcă:
  4. Majoritatea taximetriștilor nu sunt independenți. Există niște indivizi care dețin licențe de operare și cumpără mai multe mașini pe care angajează șoferi la plan. Adică din banii pe care îi încasează șoferul, plătește plan 120 ron pe 24 de ore. Apoi vorbim iar despre combustibil, spălat, și problemele cu mâncarea și chiria.

D-aia sunt taxiurile împuțite.

Cum să nu ajungi sclav în UK

Ideea acestui articol mi-a venit în urma vizionării documentarului despre sclavie modernă și trafic de persoane publicat de Al Jazeera acum câteva zile pe YouTube. Este foarte trist, dar se apropie mult de adevăr.

Iar după ce vi-l dau la vizionare o să scriu și câteva formule despre cum să evitați să vă luați țepe în UK. Articolul se adresează în principiu celor care vor să vină la muncă în UK cât și celor care sunt deja aici. Exemplele din documentar sunt dure, spre extrem. Dar angajatori mârlani destul de mulți, și de aceea trebuie să caști ochii și să nu accepți orice.

  1. În primul rând trebuie să te informezi temeinic înainte să emigrezi oriunde, nu doar în UK. Și nu e cea mai bună idee să întrebi doar cunoștințele/prietenii. Consultă site-urile oficiale ale guvernelor și ambasadelor, sau site-urile cunoscute care scriu informații corecte. Internetul înseamnă mai mult decât Facebook și Youtube.
  2. Dacă vrei să vii în UK dar îți cauți un job din țară, chiar și prin prieteni, nu accepta să muncești fără contract/acte. Și mai ales nu accepta să muncești sub salariul minim pe economie care este £7.20 pe oră dacă ai peste 25 de ani, sau £6,70 dacă n-ai împlinit 25. De altfel, maximul legal de ore pe care le poți munci legal într-o săptămână sunt 48. Sunt mulți români care fac compromisuri și muncesc multe ore și pe bani mai puțini decât minimul. În felul ăsta nu fac decât să strice piața muncii. Și pe lângă asta încurajează angajatorii mârlani să-și permită să încalce legile în continuare și implicit să-și bată joc de angajați. Informații mai multe despre legea muncii în UK găsiți pe site-ul mae.
  3. Dacă nu știi Limba Engleză măcar la nivel conversațional fă-ți un pustiu de bine și stai acasă, sau pune mâna și învață înainte să vii aici. Trebuie să ai noroc chior să găsești un job bun care să nu-ți ceară engleză. Altfel ajungi să fi exploatat în bișnițe deținute de albanezi, pakistanezi, irakieni, sau chiar români. Cărora li se rupe de legislație și de tine. Iar dacă refuzi să fii sclav, dispari.
  4. Încearcă să eviți agențiile de muncă, salariile sunt mai mici decât dacă lucrezi direct cu angajatorul, nu se negociază, iar rareori ajungi să ai contract de muncă direct cu firma pentru care lucrezi de fapt. Multe agenții de muncă folosesc tot felul de artificii legale ca angajatul să fie cât mai ușor dispensabil, să fie plătit mai puțin decât legal, etc. Promit mult și mint ca să atragă oamenii și n-au nicio jenă să te aducă în fața faptului împlinit.Exemplu: O agenție de muncă postează un anunț în țară că au nevoie de muncitori necalificați pentru o fabrică. Rareori angajatul ajunge să lucreze direct cu fabrica. De multe ori contractul este cu agenția de muncă sau o altă firmă de care nici nu știai și nu reflectă realitatea. Pe contract sunt trecute mai puține ore de lucru, alte atribuții de servici, etc. În felul acesta angajatul va fi plătit mai puțin decât minimul pe economie și va munci ca un sclav. Odata ajuns aici mizează pe faptul că persoana are nevoie de bani și nu are încotro, și vor forța nota cât se poate, mai ales dacă nici nu cunoaște limba sau mai ales legile.
    O altă chestie de evitat este contractul de self employed în loc de contract de muncă. Sunt firme de recrutare care îți cer să-ți faci self employed ca să evite anumite îndatoriri pe care le-ar avea în fața ta ca și angajat. Gen concediu plătit, asigurari, etc. Nu mă pricep foarte bine.
  5. Odată ajuns aici vei fi abordat de tot felul de oameni dispuși să „te ajute” să începi – contra cost desigur. Ajutorul constă în obținerea anumitor drepturi/acte. Documente care de cele mai multe ori sunt gratuite, ori costă mult mai puțin decât cer ei. Exemple de astfel de acte: Nino, CSCS, preschimbare permis de conducere, cont bancar, înscriere la medic de familie, asigurari, etc. Dealungul timpului am auzit povești incredibile, despre oameni care au plătit și 200 de lire pentru un cont bancar care în 99% din cazuri e gratuit.
  6. Nu închiria imobile fără contract. Chiar și dacă e vorba de o cameră. În primul rând fiindcă nu ești acoperit de nimic. În UK chiriașii au destule drepturi și legea chiar se respectă dacă faci o plângere la poliție. Fără contract nu ai nicio dovadă că ai plătit depozit sau că ai stabilit o anumită perioadă contractuală și proprietarului i se scoală să te dea afară mâine, anunându-te acum o oră.

Cu părere de rău voi afirma și faptul că  multi Români din străinătate sunt sălbatici și răi. Nu îți va face nimeni niciun favor decât dacă are ceva de câștigat. Când anumite persoane îmi spuneau că nu comunică deloc cu colegii de apartament, sau că nu împart lucruri banale precum vesela sau produse de curațat, am crezut că sunt cazuri izolate, și n-am vrut să cred că stilul ăsta de viață este o generalitate până n-am trăit pe pielea mea anumite ciudățenii, în mai multe locuri pe unde am locuit. La un moment dat am locuit în casa unor jamaicani împreună cu alți români. Unul dintre jamaicani îmi spunea cand am plecat că închiriază în continuare românilor fiindcă își plătesc chiria la timp și sunt liniștiți, dar că n-a vazut vreodata oameni care să se urască, să fie așa retrași și să nu împartă absolut nimic deși sunt departe de casă și vorbesc aceiași limbă. Ca să ne înțelegem, omul găzduia doi prieteni la el cărora nu le cerea decât să contribuie la facturi. Doar românii plăteau chirie.

În concluzie, trebuie să acorzi atenție și să analizezi bine orice ți se propune. Altfel riști să te bagi în combinații proaste din care îți va fi foarte dificil să ieși. Nu de alta dar e păcat de timpul și nervii tăi. Anglia e o țară populară și de aceea sunt oportunități dar și țepe. Nu trebuie decât deschizi ochii și să te informezi.

Spor!

Bye Windows :)

După aproape trei ani de utilizare fără antiviruși și altele, Envy-ul pe care îl țin ca al doilea laptop a avut nevoie de un refresh. Pentru prima oara în viața lui i-am făcut recovery folosind partiția cu care a venit preinstalat.

Na, în ultima perioada nu prea l-am mai folosit eu, a fost pe mâna unor utilizatori mai ne-experimentați :D. În fine, fără îndoiala a decurs foarte bine reinstalarea, pe o configurație de 12GB ram cu i7 si SSD nu prea ai ce să-i reproșezi, doar că înainte cu câteva luni i-am făcut upgrade de la Windows 8 la 10, că tot era gratis. Și acum la recovery a revenit la 8, cum a venit inițial din fabrică.

Aici a început distracția… când nu am mai putut să-l activez că a dispărut key-ul de peste tot. Am căutat ceva documentație, nu am găsit nimic și într-un final am decis să-mi încerc norocul cu Microsoft pe live chat.

Inițial mi-au cerut sa ma uit de stickerul de pe spatele laptopului. Doar că aparent ce nu știu ei e că de ceva vreme încoa’ nu prea mai lipește niciun producător sticker cu serial pe spatele laptopului, ci e salvat în BIOS. Deși e o tâmpenie, o să înțelegeți în continuare de ce. I-am confirmat agentului de pe live chat un lucru pe care sunt convins că îl știa deja și mi-a spus că nu mă poate ajuta dacă nu am sticker, că să merg la HP să le zic lor.

Na bine. Ca să ne înțelegem de la început, la HP dacă ai ieșit din garanție nu mai ai cum să îi contactezi în niciun fel, poți să încerci cât vrei. În afara de FAQ și ceva troubleshooter banal nu oferă nimic. Poți să deschizi un ticket contra cost sau să-ți extinzi garanția cu un an, în anumite condiții desigur. Iar prețurile unui ticket pe Total Care încep de la 35 de lire sterline(în cazul meu).

Și m-am încăpățânat să nu plătesc pentru un produs pe care aparent l-am cumpărat pe viață. Am găsit un nr de telefon de la Total Care pe un forum și am sunat, nici n-am crezut că merge să fiu sincer, dar a mers. Mai mult, spre surprinderea mea pe tehnicianul de la celălalt capăt nici nu-l interesa dacă am sau nu garanție, mi-a răspuns că în cazul meu doar Microsoft poate să recupereze cheia. Plimbarea clientului, o manevră tipic corporatistă.

A doua zi intru din nou pe live chat cu Microsoft unde primesc răspunsul final. Nu se mai poate recupera cheia windowsului. Nu mai există în BIOS pentru că nu s-a facut bine procesul de recovery si doar HP are acces să vadă ce cheie e aferentă fiecărui S/N fiindca ei cumpara licente bulk si supportul nu are acces la ele. Și dacă nu mai există în BIOS nu mai există nicăieri.

Ma asteptam la un răspuns mai pertinent, că după 3 ani de folosit un laptop cu un S/N unic, care comunică non stop cu serverele Microsoft să poată să fie scoasă cheia fără prea mult efort. Mai mult decât atat loginul la startup se face în baza unui cont Microsoft, nu mai e ca pe vremuri când îți făceai cont local. E ca și cum ai o carte de identitate și ai pierdut-o. Te duci la evidența populației și îți spun că dacă ai pierdut CI-ul nu mai ai nicio identitate. Ei nu au niciun registru în afară de CI-ul care e la tine.

Și maxim lăbăreală sincer să spui că nu poti să scoți cheia și să arunci mortu’ în curtea vecinului. Adică nu rezultă decât doua chestiuni: 1. Ai o politică de tot rechin, orientată doar pe generat cât mai multe vânzări, chiar și din suport tehnic. Sau 2. Ai un sistem informatic adus din neolitic, ceea ce refuz să cred.

Cu datele problemei mie personal nu mi-au rămas multe de făcut. Aș fi putut să fiu un consumator tipic și să cumpăr o nouă licență „pe viață” și să continui să folosesc Windows. Dar ce bine că există Ubuntu. Ce-i drept m-a întâmpinat cu două probleme imediat după instalare, pe care le-am rezolvat cu ceva scripturi și l-am iertat. Na, difuzoarele sunt ceva mai speciale fiind semnate Beats + cititorul de amprente.

Acum am Mac Air-ul de pe care scriu și HP-ul cu Ubuntu. Ar fi existat și varianta Hackintosh dar nu-mi place ideea și nici cum sună Hack… am depășit momentul ăla. 🙂

Facebook LiveMap e noaptea minții

Ocazia perfectă pentru orice retardat să aibă audiența gratuită. Lansat ieri(parcă) Facebook LiveMap aduce pe display-urile noastre manele noi 2016, feșăn de ferentari, parerile unori titani ai inculturii despre viață, și pe ici pe colo câte o labă mică.

Lăsând glumele proaste la o parte, de acum incolo practic orice Gigel cu smartphone poate să-și expună inepțiile live. Și am o vagă presimtire că Gigelul cu smartphone o sa fie profilul predominant al streamerului, exceptând bula de oameni care trăiesc din social media și văd chestia asta nejustificat ca pe un holy grail, și îmi pare rău că o spun dar sunt oameni care în timp ce vorbesc despre conținut de calitate fac live public pe profilul lor din supermarket cand își cumpără compot și ciorapi. E doar drumul spre notorietate.

Am intrat și eu pe Facebook Livemap să văd ce e și random în România am găsit așa:

  1. Bogdan Soare din Pitesti – ne spune cum moare familia lui când îl caută pe el femeile și că e foarte bine să poți să fumezi la tine pe terasă.
  2. Raul Respect din Slobozia – Ascultă o manea de inimă albastră împreună cu alți doi prieteni, toți trei luați împreună doar ce au împlinit frumoasa vârstă de 19 ani. Nu reușesc sa reproduc ce vrea să spună exact Raul, nu cred ca poate să termine o propoziție. E perfect totuși că sunt 58 oameni care se uită și comentează.
  3. Laura S Maria din București – Este în buda școlii împreună cu ceva colege, am sperat la ceva p0rn dar nu. Nu. Doar: „Dă fă ăla mai așa că vreau să mă văd și io” – ”Ce să-ți fac dacă ești ditai capra, eu sunt o prințesă, percuția ța ța haus.” Detalii aici
  4. Andreea Ciokoo din Militari – Pare să aibă un dop în gât și ne arată că și-a făcut unghiile recent și ne spune ca trebuie sa ajungă azi la sala. Probabil se referă la vreo sală de mese. Căcatul ăsta trebuie să fie mainstream. Să mergem mai departe.
  5. Ștefan di Vaio din București – Se mângâie pe burtă, și o roagă pe Laura să îl sune ca să i-o arate pe privat. După care bagă replica: ”Ola Cristina, mânca-mi-ai pula, ce te-aș fute acum să moara fata mea, mă aude lumea aicea!„
  6. Popescu Dragoș tot din București plescăie gumă pe WC și ne spune că înainte bunicul lui completa rebus când se câca, acum lumea stă pe telefoane.

Vă invit să încercați Live-uri și din State, Canada, Europa, de oriunde practic. E splendid.

Mă gandesc că e destul de nasol să fii ca Zuckerberg și sa traiesti într-o bulă, rupt de realitate. Să ai senzația că vei schimba în bine internetul de pe planeta mondială cu căcatul ăsta de funcție. Și e încurajator când ești urmat cu sfințenie de acoliții din bula ta care trăiesc din social media și care aproba pas cu pas orice spune zmeul internetului. Ne având nicio legătură cu realitatea. Iar feedback-ul e King!

Într-o altă ordine de idei, cu un simplu search pe bătrânul Google o să găsim chatroulette și chaturbate care sunt acolo dintotdeauna. Singura problemă este că la vremea lor n-au fost revoluționare, fiind vorba doar de labă. Iar laba în formatul respectiv nu aduce bani.

Fără nicio legătură, partea faină de dinainte de era social media era că dacă ești prost nu prea ți se dădea microfonul să vorbești, puteai cel mult să votezi, era singura parere pe care ti-o puteai exprima liber(teoretic) și care îți dădea falsa încredere că ai vreo importanță pentru societate. Acum ești încurajat să fii prost și să faci chestia asta cât mai publică.

Cui o să-i folosească vreodata Facebook Live? Mai ales, Livemap.